Părinţii mei

 Mama
...o cremă consistentă a vieţii.
...o aluniţă într-un punct sensibil.
...trandafiriul dulce-al dimineţii.
...oricărui om - cadou doribil.
Mama
...lumina dulce-a ochilor.
...divinul spaţiu liniştit.
...tezaurul copiilor....
...un cântec veşnic proslăvit.
Un înger păzitor eşti mamă.
Un chip senin... îmi eşti icoană.
Tu eşti lumină şi speranţă.
Tu eşti cărarea mea prin viaţă!

Tata
...un om puternic, minunat.
...un templu înecat în soare.
...un om frumos şi-nalt la stat.
...un suflet plin de alinare.
Tata
...poveste în imagini a vieţii.
...preasfânt cuvânt de crini încununat.
...o boare caldă a dimineţii.
- adesea pentru mine-ngrijorat.
Capabil de un eroism aparte
Eu te ador ca pe o carte.
Eşti cea mai elevată creatură
Ce domină întreaga mea natură!

Iubirea ta colivie a fost!

Iubirea ta, colivie a fost

 

“Cel mai bun leac pentru o inimă frântă este…

să te dăruieşti!” (Richard Paul Evans)

M-ai pescuit cu fulgere şi tunete.

Iubirea ta, colivie-a fost!...
Acum, o amintire aspră, nechemată,
sunete, cuvinte, fraze fără punct
nu mai au rost.
Cu lacrimi de seleniu
udat-am perna adeseori.
Mi-ai oferit un drum fără cărare,
cu spini, cu ţepi, cu zimţi înecători.
Iubirea ta, colivie a fost!...
Ai devenit doar un simbol de nepăsare!

Odată, am vrut să-ţi mai fur o petală
din inima şubredă a ta,
dar mi-ai oferit o bomboană amară -
un sincer motiv de-a te uita.

Trebuia să mai laşi o amprentă

pe calea acestei iubiri,
să presari, măcar,frunze de mentă
în locul unor plânsete  şi amăgiri.
Iubirea ta, colivie a fost!...
Mă scufund în iubirea cea stinsă
şi caut în sufletul meu o lumină crudă,
convinsă că va veni şi-un curcubeu.
Fiecare secundă e un an,
fiecare minut e-un deceniu,
am închis dragostea în geamantan,
l-am zăvorât cu-acele lacrimi de seleniu.
Tu nu poţi face cerul să se-aprindă,
oare?...
Doar dacă aştepţi, de la Dumnezeu,
un Soare!...
          
Căci iubirea ta, Colivie a fost!...

Cheiţa ruginită
E undeva în vise
Şi n-o să mai fie potrivită
Pentru porţi închise...
                                                                                 

A venit toamna

Stelele ce surâdeau necontenit

Şi-mbrăţişau tiptil un rece răsărit

M-au îmbrăcat cu mantie arămie

Şoptindu-mi cu fioare de mândrie:

„A venit toamna!”

Vântul nu mai suspina de-acum

Că doar porneşte falnic iar la drum

Într-un sezon cu triluri şi romanţe.

Doar îmi striga plin de speranţe:

„A venit toamna!”

Ce-amăgitor e cântul pescăruşilor!

...Sihastre aripi frânte în priviri.

Acum se-apropie de 'naltul bolţilor

Doar norii grei şi plini de amintiri.

...A venit toamna!

LA CEAS ANIVERSAR

Un deceniu de la înfiinţarea Cenaclului

literar-artistic „George Topîrceanu”

şi a

opt ani de apariţie a Revistei "Rapsodia"

Acest cenaclu literar îl putem compara cu un bulgăre de zăpadă urnit de câţiva

oameni aflaţi în vârf de munte, ca nişte iubitori ai înălţimilor. Cine ar fi crezut ce amploare

va lua acest gest al unor oameni cu profesii diferite, cu vârste diferite şi cu experienţă în

lumea mânuirii condeiului diferită. Ba pot spune că niciunul dintre ei nu se putea lăuda cu

vreo operă sau cu vreun premiu literar deosebit. Să recunoaştem însă meritul tuturor celor

care au pus piatra de temelie al acestui act cultural deosebit de necesar în oraşul nostru.

Mulţumiri revistei şi Cenaclului care m-au introdus în lumea mirifică a literaturii şi mi-au mânat gândul şi mâna spre condeiul de aur al poeziei.

RAPSODIA

(acrostih)

R

ăman de-a pururi adunate

A

rticole adevărate.

P

esemne, ai citit din toate...

S

emaforul nu-l ratezi,

O

satiră, o poveste,

D

oar aşa te minunezi...

I

ar acum, cine nu ştie,

A

niversare o să fie             La 8 ANI DE RAPSODIE!

În trecerea anilor

Trecut-au anii peste case,

Trecut-au anii peste noi,

Trecut-au vremuri nemiloase,

Lăsand in urmă griji, nevoi.

Lăsat-au urme adanci in suflet,

Lăsat-au minţile golite,

Lăsat-au pomii intr-un urlet,

Uscate vreascuri de cuvinte.

Crezut-au toţi să nu abdice,

Crezut-au toţi că-i minunată

Ravna care-o să ridice

I S T O R I A A B A N D O N A T Ă.

Scrum de poezii

Culeg iluziile deşarte, străbat poteca vieţii

Dezbrac dezamăgiri şi suflete pustii,

Speranţe spulberate şi scrum de poezii.

Mă risipesc în raţiune şi gândiri.

Zvâcnesc în sloiuri de singurătăţi.

Adun nesăbuinţa dragostei

Şi o prefac în scrum de poezii.

Adesea-mi descifrez cuvântul

Pentru că urlă-n mine gheaţa

Şi-atunci apare gândul

Că-n scrum de poezii e viaţa!

Vară

E-atâta dragoste tăcută-n vară

Şi-ţi cer să-mi peticeşti avântul

Căci simt c-am să mă duc cu gândul

Pe la morminte-n fiecare seară.

E-atâta dragoste în prag de seară!!!

Ţi-aud ecoul din cuvânt

Şi amintirile legate-n vânt –

De la mormânt...în fiecare vară.

Când stropii de tristeţe-n vară

Te-or ninge deseori

Atunci să şti că-n fiecare seară

Pe la mormânt voi presăra culori.

Zâmbi-voi spre amaruri

Învăluie-mi sufletul cu umbre de suspine

Şi cântă-mi în acorduri triste.

Adu-mi din nou acele clipe adolescentine

Pavate cu dulci lacrimi şi cu acatiste.

Învăluie-mi trupul cu sfinte-mbrăţişări

Acordă-mi dansul ploii ce râde în oglindă

Şi spune-mi cântul tău cu multe aberări

Cu care m-aşteptai atunci, demult, în tindă.

Învăluie-mi ochii cu palma sufletului tău

Să simt cum se perindă-n mine nălucire

Încearcă să astupi cu vorbe acest hău

Şi-atunci zâmbi-voi spre amaruri cu multă fericire.

PE-UN MUGUR DE CRIN

Pe-un mugur alb şi cast de crin

O ploaie deasă se revarsă,

Un cer fecund, măreţ, divin

Îl pune-n straie de mireasă!...

Pe-un mugur alb şi cast de crin

Se scurge apa-n ploaie deasă,

Un cer fecund, măreţ, divin

Ne spală-ntreagă ura noastră

De-un mugur alb şi cast de crin

Fiorul nopţii negre se agaţă,

Dar cerul cast şi prea divin

Ne pune-n inimi dragoste de viaţă.

INIMA

Doar umbra mea mă mai întreabă

Purtând sub pleoape necuvinte

În vorbele-aruncate-n grabă

Din clipe sfinte şi nesfinte.

Cînd pragul nopţii se coboară

Ca un flutur “cap de mort”

Spre viitor destinu-mi port

Şi inima mi se-nfioară

Şi bate cu putere-n corpul meu

Ca nişte mătănii-n faţă la altar

Când mă închin smerită la Dumnezeu

Şi simt venind în mine duh cu har!...